Warning: ini_set() has been disabled for security reasons in /home/bozior/public_html/system/library/session.php on line 8Warning: ini_set() has been disabled for security reasons in /home/bozior/public_html/system/library/session.php on line 9Warning: session_start(): Cannot send session cookie - headers already sent by (output started at /home/bozior/public_html/index.php:57) in /home/bozior/public_html/system/library/session.php on line 12Warning: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/bozior/public_html/index.php:57) in /home/bozior/public_html/system/library/session.php on line 12 Primăria comunei Bozioru | Traseu turistic 2

Traseu turistic 2

Nucu - Piatra Ingăurită - Crucea Spătarului - Agatoane - Lacul mistreților - Fundătura - Nucu

Timp estimat: 5h ½ - 6 h

 

Pentru această propunere de excursie, ne deplasăm în satul Nucu, la aproximativ 8 km de centrul localității. Din centru, urcăm pe DC 85 până în satul Fisici, apoi pe DC 182 prin satul Gavanele până ajugem în satul Nucu. Traseul se poate parcurge și cu autoturismul.


De la ultima casă din Nucu, pleci pe drumul de exploatare care urmărește Gârla Nucului. După vărsarea Izvorului Fundăturii a existat Moara Călugărilor, care a aparţinut pe rând Fundăturii, Pinului şi Găvanelor. Înaintezi pe firul apei. Sus, printre fâneţe şi livezi pălăngite toamna de urşi, vezi 2 pereţi înfricoşători de stânci în luptă cu brazii agăţaţi de ele urcând în trepte spre cer. Ai ajuns La Pieptene. Din stânga miroase a ou clocit şi te primeşte Ciuciurul Puturos, o scurgere de ape sulfuroase. În biserica Nucu este o icoană donată de Petrea Georgescu. Neavând copii, el a crescut pe nepotu-său Gică Brăneanu, ajuns avocat în Ploieşti. După ce a luat probe de apă şi le-a dus la expoziţia internaţională de la Paris, unde a obţinut premiul I şi medalia de aur, avocatul a deschis la Puturosu un stabiliment balnear: o clădire din lemn cu etaj, 8 camere luminate cu petromax şi jos cu 4 cabine de baie. Apa se încălzea cu lemne. Prin calitatea excepţională a apei, afacerea era profitabilă şi a mers din 1927 până la război. În 1939 o alunecare a rupt casa. "Rămasurile" le-au luat Drăgneştii de la Bozioru, ca foşti administratori. La ei s-ar afla şi medalia de la Paris.


În dreapta se deschide Poiana Cozanei, un excelent loc de campare la cort, admiri colţul găurit al Peşterii lui Dionisie Torcătorul, dar nu te abaţi spre ele, urmezi un vechi drum de exploatare forestieră, aprox. 30 min şi intri în pădure: o plantaţie de pin cu resturi de pomi fructiferi şi sălcii mâncate de scorburi.
Urci cărarea partial marcată, rămasă din vechiul drum dintre judeţe şi plaiuri. Ajungi la Piatra cu Semne, un bolovan de zeci de tone, îngropat în pământ şi înclinat. Pe această pagină din cartea naturii "citeşti" un ciudat poem scris cu picioarele de sălbăticiunile munţilor: pe piatră se disting clar copite de cerbi, de ciute, brânca ursului, labe de lup, vulpe, mistreţ şi iepure. Legenda spune că pe când Dumnezeu şi Sf. Petru umblau pe pământ să vadă lumea creată, au ajuns şi pe aceste coclauri. Oameni şi animale s-au plâns că, atunci când se întâlnesc, se omoară între ei, de frică nu din duşmănie. L-au rugat să-i ajute. Creatorul le-a promis să-i înveţe a se feri unii de alţii. Animalelor le-a dat simţuri ascuţite, ca să-l afle pe om de departe şi să se ferească. Atingând piatra, a înmuiat-o, sălbăticiunile au trecut şi au rămas urmele, ca oamenii să le înveţe şi să se ferească de ele. Dar creaturile Domnului, cuvântătoare şi necuvântătoare, învăţând sfânta lecţie a Pietrei cu Semne, o folosesc şi spre a se proteja şi spre a se vâna între ele.


Traversăm apoi firul apei pe malul drept al acesteia, ținând același drum străvechi. Începem o urcare ușoară prin pădure și după aproximativ 45 de minute ajungem la primul obiectiv: PIATRA INGĂURITĂ - o aşezare scobită în stâncă în sec. III-IV. Iniţial cu rol de locuire-adăpostire pe timpul migraţiilor şi cotropirilor. Tradiţia o crede "de pe vremea hunilor, a barbarilor". Se vede şi funcţia ei religioasă, având altar primitiv la nord, cu nişe ale proscomidiei şi diaconiconului. Afară erau pridvorul de lemn şi chilii- le. În altar, o cruce de tip latin (sec. IV-VI). Crucile arătau că acolo e un creştin şi aveau rol apotropaic (de protecţie). Bisericuţa avea hramul Sf. Apostoli şi la ea se rugau eremiţii din jur. Legendele vorbesc şi aici de tuneluri şi adăposturi subterane cu comori sau arme. De aceea, cineva a săpat peştera alăturată.


Cărarea ne poartă în continuare prin pădurea cu arbori seculari, martori ai veacurilor și transformării locurilor. În partea stângă avem abrupt împădurit, pe alocuri cu stânci masive, de o frumusețe sălbatică, mărturie a puterii creatoare a naturii. După aproximativ 40 minute de mers, pădurea dispare ca prin farmec, iar în fața ochilor se deschide o panoramă superbă: Valea Ruginoasei, în comuna Brăești și, pierdut în zare, Masivul Penteleu. În zilele senine se poate observa cu ochiul liber stația meteo de aici.

 

Spre dreapta, urmăm aceeași cărare de culme și începem urcarea printr-o plantație tânără de rășinoase, preț de 30 min către umătorul nostru obiectiv: CRUCEA SPĂTARULUI. În vârf (980 m), o cruce masivă din piatră de Ciută. Capitelul şi braţele sunt deteriorate. Are ca motiv decorativ cercul (soarele). O inscripţie, parcă în slavonă, ilizibilă. În jur, pe stânci, ani şi inscripţii, stânci prăbuşite şi posibile intrări astupate. Legenda spune că un spătar Cristea a scăpat de turci refugiin- du-se aici cu familia şi avutul. Ca recunoştinţă, a adus cu 12 bivoli crucea. O stâncă are incizat un cap de cerb. Căutătorii de comori invocă o inscripţie azi dispărută ce preciza la câţi paşi de la capul cerbului se găsea intrarea în camera-depozit de sub vârf. De la Crucea Spătarului vezi Penteleul (1772 m) și în zilele senine se poate observa cu ochiul liber stația meteo de aici.

 

Bifând și acest punct din drumeția noastră, coborâm înapoi pe cărarea pe care am venit aprox. 15 min și o părăsim, lăsându-ne prin pădure spre stânga, către AGATONUL NOU sau Bisericuța.
Acesta păstrează podeaua, peretele sudic, o parte din acoperiş, altarul şi o chilie alăturată. Altarul are 2 pomelnice săpate în piatră. Primul, în slavonă, e din sec. al XVI-lea, amintind numele lui Neagoe Basarab, al arhiepiscopului de Buzău Dositei (necunoscut din altă sursă), al monahiei Teodora şi al monahului Agaton. Sub biserică se vede un beci-ascunzătoare, în care încape o persoană; el era mascat de o stâncă. Aici, spune legenda, s-a găsit o comoară, probabil, odoarele aşezământului. Iată relatarea lui Aricescu: "Pe la finele domniei lui Bibescu detronat / Vizitară astă grotă trei boieri de la Focşani. / Trei zile după aceea, trecând p-aici doi ciobani, / Un loc gol găsiră-n piatră, locul unei mari comori, / Ridica-tă, se-nţelege, de-acei boieri călători".

 

Despărțit de o vale largă și abruptă, pe versantul de vis-a-vis găsim AGATONUL VECHI sau Dărâmătura. Coborârea este anevoiasă, de aceea se recomandă precauție.
Agatonul a fost una din cele 3 mânăstiri înfrăţite cărora în 1587 Mihnea Turcitul le-a dat moşia din jur, care "a fost moşie întreagă şi necurăţată, ci au curăţat-o călugării cu securile, cu foc şi cu multă trudă".
Arheologii spun că bisericuţa a fost săpată în sec. al XIII-lea. În sec. al XV-lea monahul Agaton face din schit o chinovie, viaţa de obşte neînlăturând total schimnicia, isihasmul, "nevoinţa în peşteri, pietre şi strâmtori". La 1524 sunt amintite toponimele Vf. şi Crucea lui Agaton, unde moşnenii se învecinau cu schiturile. Monahul trecuse de mult în lumea drepţilor, dacă locurile purtau deja numele lui. Schitul a fost distrus în 1596; refăcut de ctitori mai modeşti, la începutul sec. al XVIII-lea dispare. Se vizitează intens ruinele lui.

Începem coborârea prin pădure, pe alocuri anevoioasă și dificilă, întrucât cărarea se mai pierde, iar marcajele turistice existente sunt greu vizibile sau șterse.
După aproximativ 40 min de mers întâlnim pe partea stângă Lacul Mistreților, un "ochi de apă", probabil alimentat de apele pluviale și de izvoare de fund. Tradiția populară spune că aici este "adăpătoarea" animalelor pădurii, locul în are acestea vin spre a-și potoli setea, întrucât nu seacă niciodată.

 

Continuăm coborârea prin pădure, o coborâre destul de abruptă, și ajungem la obiectivul final al traseului nostru, FUNDĂTURA.
Fostul schit Fundătura se află dincolo de izvor, pe un intrând împădurit, sub Crucea Spătarului şi Vf. Ţurţudui (984 m), de unde pare a fi căzut stânca în care a fost scobită bisericuţa lui. Este o singură încăpere cu 3 ferestre şi 2 strane ca scăunelele, terminată cu un tip arhaic de altar, ca la Agaton, dar fără perete despărţitor. Afară se văd urmele grinzilor ce susţineau acoperişul care proteja un pridvor la intrare. Schit de pustnici, este atestat abia în sec. al XVII-lea. Înfrăţit cu Găvanele prin administraţie, beneficiază ambele de mile domneşti. Între 1781-1783, după nişte judecăţi, rezultă că "în hotarul Scăeni au fost şi 12 biserici schituleţe, care fiecare stăpânea câte un petic de loc împrejur". Distruse cam toate, episcopul cerea Divanului "să să dea şi celelante ocoale tot la schit Fundătura". Mihail Şuţu adună în 1791 călugării la Găvanele, iar la Fundătura se strâng maici. Numărul lor crescând la 12, biserica e mărită prin adăugarea părţii de lemn în 1812. Este chinovie de maici până în 1825, când maicile se mută la Sf. Gheor- ghe, iar aici vin călugări bătrâni ce "să hrănesc tot din schitul Găvanile". În 1846 biseri- ca e reparată şi pictată. Tâmpla de atunci se păstrează în biserica Nucu. Schitul este desfiinţat la secularizare. În 1871 îl vizitează C.D.Aricescu, iar în 1890 prof. B.Iorgulescu vede aici un trunchi de fag cu 12 scobituri ca străchinile - "trapeza" schimnicilor.

 

De aici, urmăm drumul forestier care coboară și ne scoate în Poiana Vornici. Locul fostului schit Vornici este marcat de câţiva nuci falnici. Istoria lui este ilustrativă pentru fărâmiţarea proprietăţii mânăstireşti, cotropirea şi risipirea ei de către moşneni (ceata Minciuneştilor). Pretextând că moşii lor au fost ctitori, ei încep a-l prăda. Deşi schit mic, 1-3 călugări, în 1765 îşi ridică biserica de lemn Vovidenia. Conflictul cu Minciuneştii îi e fatal, ruinându-l şi risipind "călugăraşii". Biserica dăinuia la începutul sec. al XIX-lea, între 1832-1835 preotul Gheorghe Marin zis Ghinea reuşind să o mute în Nucu. La secularizare livada şi fâneaţa Vornicilor, după preluarea de către Sf. Gheorghe, devin ale statului. În 1865 sunt împroprietărite 20 de familii de clăcaşi cu 50 ha. Căminele de casă au fost atribuite mai jos de schit, satul mutându-se spre vale, pe actuala locație.

Continuăm coborârea "pe-un picior de plai..." pășuni, livezi și fânețe ale localnicilor și ne reîntoarcem în satul Nucu, locul de plecare.

 

Notă: Informațiile și descrierea traseelor au fost extrase din lucrările și materialele puse la dispoziție de profesorul Ilie Mandricel, dascăl din localitate și un neobosit căutător - truditor prin arhive al istoriei locurilor și localnicilor din Bozioru.

Galerie Foto

Hartă Traseul 2Agatonul NouAgatonul VechiAgatonul VechiCiuciurul PuturosuCrucea SpătaruluiCrucea SpătaruluiFundăturaFundăturaFundăturaLacul mistrețilorPiatra-ngăurităPiatra-ngăurităPoiana Cozanei Nucu
Înapoi